toacă, toace, s.f. – 1. (bis.) Placă de lemn pe care se bate cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică. În exp. Ucigă-l toaca = diavolul. 2. (astr.) Toaca, numele popular al constelației Pegas. – Din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (< lat. *toccare) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA); cuv. autohton (Philippide).