TOLOCĂNI, tolocănesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A dojeni, a cicăli, a bate la cap pe cineva. Ogoiți-vă; ce tolocăniți băiatul; cu tatăl său aveți ce-aveți, iar nu cu dînsul. CREANGĂ, A. 55. Mare luptă avea unia dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care, una-două, îi tolocănea mustrîndu-i. id. ib. 153. 2. Intranz. A vorbi mult și fără rost; a trăncăni, a flecări. Numai gura lui se aude în toate părțile. Hojma tolocănește pentru nemica toată, curat ca un nebun. CREANGĂ, P. 252.