TRIȘCĂ, triște, s. f. Fluier scurt (de paltin, de trestie sau de soc) avînd, la capătul prin care se suflă, numai o mică deschizătură lunguiață. Asculta mugetul tunurilor și trișca lui Vatamanu, pe prispă. CAMILAR, N. I 422. Mi se pare că adie din vale un zvon de trișcă. SADOVEANU, V. F. 26. Să mai ascult, pe gînduri, doina, trișca de la tîrlă. VLAHUȚĂ, P. 47. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. Clarinetul se schimba în trișcă de cimpoi, flautul în bucium de munte. HOGAȘ, H. 44.