TRUDNIC, -Ă, trudnici, -e, adj. Care cere multă trudă, pretinde o deosebită încordare fizică sau intelectuală; obositor, extenuant, epuizant. Pe cît era de trudnică viața lui de neguțător, pe atîta de bine îi sporeau cîștigurile. SADOVEANU, D. P. 92. Se ivește pe cîmpia întinsă cîte un foc depărtat și împrejuru-i chipurile obosite a vreo cîtorva plugari, ce-și pregătesc cina, prin care vor sfîrși trudnica lor zi de muncă. ODOBESCU, S. I 24. ◊ (Adverbial) Nu băgam samă la cărăușii care se tîrîiau trudnic pe un drum desfundat. SADOVEANU, O. VIII 74. ♦ Care exprimă oboseală, trudă. Aș vrea să beau puțintică apă... îngînă ea cu trudnic glas. SADOVEANU, O. VII 37. (Adverbial) Ai dreptate, Alexa, murmură Potcoavă trudnic. SADOVEANU, N. P. 23. S-au desfăcut într-un umblet liniștit și s-a văzut că amîndoi suflă trudnic. id. ib. 200. ♦ Chinuitor. Deci frica și micșurarea sufletului său, aruncîndu-l în niște trudnice gînduri, i-au rădicat cu totul pofta mîncării. DRĂGHICI, R. 73. ♦ (Substantivat) Muncitor. De acei coconi moștenitori nu s-a mai auzit. Au trăit pînă ce-au isprăvit osînza pămîntului de la Dropii, amestecată cu lacrimile și sîngele trudnicilor. SADOVEANU, M. C. 21.