UMBLAT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Frecventat, circulat, bătătorit. Drumu-i umblat? – E umblat, că-i șleah. SADOVEANU, O. VIII 256. E sat dincolo – drum umblat Și dealul mic, ușor să-l sui. COȘBUC, P. I 232. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, O. III 51. 2. (Despre persoane; adesea determinat prin «în lume», «prin lume») Care a colindat multe locuri, a văzut multe, a trecut prin multe; p. ext. cu experiență, încercat. Eram băiat umblat prin lume și cu cunoștințe. GALACTION, O. I 78. Nu e numai un bărbat spiritual, inteligent și umblat în lume. C. PETRESCU, Î. II 67. Oameni umblați, care călătoriseră în toată lumea și cunoscuseră fel de fel de lucruri. CARAGIALE, S. 45.