UNDUIOS, -OASĂ, unduioși, -oase, adj. 1. Care formează (sau dă impresia că formează) valuri; care se mișcă în unde, p. ext. mlădios. Pe scenă se mișcă, unduioase ca trestiile de zahăr, perechile de băieți și fete. V. ROM. septembrie 1953, 214. Lanurile de grîu atît de vălurite și de unduioase cînd bate vîntul. DUMITRIU, V. L. 112. Vîntu-n trestii lin foșnească, Unduioasa apă sune! EMINESCU, O. I 74. Era o copilă jună și frumoasă... a căriia păr ca matasa cădea în bucle unduioase pe umerii săi de alabastru. NEGRUZZI, S. I 226. ◊ (Adverbial) N-ar fi știut să mlădieze liniile atît de unduios. C. PETRESCU, R. DR. 73. ♦ (Despre sunete) Modulat, mlădios. Unduioasele vibrații ale tonurilor clare. NECULUȚĂ, Ț. D. 106. 2. Fig. (Despre oameni și despre ceea ce ține de natura omenească) Care cedează ușor, care se mlădiază. A. Russo... cu mintea lui largă și înțelegătoare, cu firea lui blîndă, unduioasă. IBRĂILEANU, SP. CR. 96. – Variantă: undoios, -oasă (NEGRUZZI, S. I 21) adj.