UNGHER, unghere, s. n. Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților (v. colț (I 2)); (mai rar) locul din afara unei construcții unde se împreună două ziduri. Pașii îl duceau, prin soarele auriu, tot spre ungherul zidurilor, la banca vînătă de brad. SADOVEANU, O. III 121. Umbrele de la o vreme crescură din unghere, se ridicară și cuprinseră odăița scundă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. În odaie prin unghere s-a țesut păinjeniș. EMINESCU, O. I 105. ♦ Loc retras, ascuns, dosnic; ascunziș, cotlon; colț (I 3), colțișor. Pe mine mă uitaseră într-un ungher, ca pe un străin. C. PETRESCU, S. 147. Oare nu-i în lumea asta vrun ungher pentru iubit? EMINESCU, O. I 155. ◊ (Poetic) Să ducem vîlvoarea aceasta înaltă, În toate ungherele țării, În toate cotloanele zării! DEȘLIU, G. 34. ◊ Fig. Băutura i se răspîndi în ungherele cele mai ciudate. VORNIC, P. 69. În ungherul unor crieri, Și-or găsi cu al meu nume adăpost a mele scrieri. EMINESCU, O. I 134.