uz sn [At: HELIADE, O. I, 151 / V: (Trs; înv) uzuș / S și: us / Pl: -uri / E: lat usus, it uso] 1 Folosire a unui lucru Si: utilizare. 2 Punere în funcțiune pentru producerea unui efect care satisface o cerință Si: utilizare. 3 Acționare a unei facultăți fizice sau mintale Si: utilizare. 4 Folosire (3). 5 (Îla) Scos (sau ieșit) din ~ Care nu mai circulă. 6 (Îe) A fi în ~ A servi o colectivitate. 7 (Îae) A se obișnui să se facă, să se practice. 8 (Îe) A face ~ de... A uza de... 9 (Îe) Pentru ~ul (sau pentru ~ ...) ori de ~ (urmat de determinări) Destinat să se practice, să circule într-un anumit fel, într-un anumit mediu. 10 (Spc) Utilizare efectivă (conform normelor) a elementelor de limbă, realizarea lor (corectă) în vorbire, într-o epocă dată, de către toți vorbitorii. 11 Modul de folosire a acestor norme. 12 (Jur; șîs drept de ~) Drept real principal în temeiul cămia o persoană poate folosi un lucm proprietate a altuia și poate trage foloasele necesare satisfacerii trebuințelor sale și ale familiei sale. 13 Fel de a fi, de a acționa care cu timpul devine obișnuit într-o anumită societate, într-un anumit domeniu etc. Si: obicei, uzanță (1), uzaj (1). 14 (D. elemente de limbă; îla) Ieșit din ~ Care nu se mai utilizează în vorbire la un moment dat. 15 (Înv; îla) Afară din ~ Care nu se conformează unui fel obișnuit de a se comporta sau de a vorbi în societate. 16 (Spc) Respect față de conduita obișnuită într-o anumită societate, bunele maniere Si: manieră.