UZ ~uri n. 1) Aplicare în practică (pentru satisfacerea unor necesități); întrebuințare; folosire. ◊ Scos (sau ieșit) din ~ care nu mai poate fi folosit. A face ~ a folosi. 2) v. UZANȚĂ. 3) lingv. Modalitate, consfințită prin tradiție, de folosire curentă a unităților de limbă în vorbire. 4) jur. Drept real care permite unei persoane de a se folosi de un lucru care aparține altei persoane. /<lat. usus, it. uso