vagabonda vb. I. intr. 1 A rătăci, a umbla dintr-un loc în altul fară țintă; a hoinări; a trăi ca (un) vagabond. 2 Fig. (despre gînduri, imaginație) A trece, fară încetare, de la un lucru la altul. Gîndul ei vagabonda prin lumi necunoscute. • prez.ind. -ez. /<fr. vagabonder.