vecinătate s.f. I 1 Starea, situația de vecin; raportul dintre vecini. 2 Loc, regiune care se află în apropiere de cineva sau de ceva (în raport cu un loc dat); împrejurime. ◊ Loc.adj., adv. Din (sauprin) vecinătate = (care este, se află) în (sau prin) apropiere, în (sau prin) jur, în (sau prin) preajmă. ◊ Loc.adv. În vecinătatea = a) (cu sens local) în apropierea, în jurul, în preajma (cuiva sau a ceva); b) (cu sens temporal) puțin înainte de..., în timpul apropiat de... Din vecinătatea = din apropierea, din jurul, din preajma (cuiva sau a ceva). 3 Colect. (art.) Persoane care se află sau locuiesc alături, la o distanță relativ mică sau în (imediată) apropiere (considerate față de alte persoane sau față de un loc dat). 4 (fon.) Poziție alăturată sau apropiată a unor sunete într-un cuvînt. Un „o” poate fi mai „închis”... după vecinătatea în care se găsește cu alte sunete (PUȘ.). II (în Ev. Med., în Mold.) Instituție feudală care exprima starea de aservire a țăranilor față de stăpînii feudali; starea, condiția de vecin; iobăgie, vecinie. • pl. -ăți. /vecin + -ătate; cf. lat. vicinĭtas, -atis.