VECINĂTATE², vecinătăți, s. f. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care șade, este, se află alături, în apropiere de altceva sau de altcineva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. Fluviul nu se vedea... dar vecinătatea covîrșitoare i se simțea. SADOVEANU, P. M. 14. 2. (Cu sens colectiv) Locurile vecine (în raport cu un loc dat); împrejurime. Deschisese... o școală, în care curînd se îmbulzise tot tineretul din vecinătate. SADOVEANU, E. 212. ◊ Loc. adv. În vecinătate = (cu sens local) în apropierea unui loc; (cu sens temporal) în apropierea unui anumit timp, unui anumit moment. Are să fie pe aici, în vecinătate, o tabără ostășească. BOLINTINEANU, O. 420. Dau asalt voinicește și în vecinătatea serii izbucnesc în cetate. BĂLCESCU, O. II 115. ♦ (La pl.) Locurile din jurul unei proprietăți, delimitate în raport cu proprietarii respectivi. Ce vecinătăți avea [biserica] nu mai țin minte. GALACTION, O. I 39. 3. (Cu sens colectiv) Cei care sînt sau locuiesc în apropiere (față de un loc dat); vecinii. Vocea ei argintie, răsunînd prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn. GANE, N. I 101.