vers s.n. 1 Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau din mai multe cuvinte, potrivit unei scheme ritmice, determinată fie de cantitatea silabelor (vers metric, specific poeziei antice grecești și latine), fie de accent (vers ritmic, specific poeziei române, germane etc.), fie de numărul silabelor (vers silabic, specific poeziei franceze); (înv.) verș. ◊ Vers adonic v. adonic. Vers alb v. alb. Vers alcaic v. alcaic. Vers alexandrin v. alexandrin. Vers anacreontic v. anacreontic. Vers cronistic v. cronistic. Vers eroic v. eroic. Vers ionic v. ionic. Versuri leonine v. leonin. Versuri libere v. liber. Vers safic v. safic. Vers saturnian v. saturnian. Vers senar v. senar. Vers silabic v. silabic. Vers spondaic v. spondaic. Vers trohaic v. trohaic. ♦ Rînd dintr-un text, corespunzător unui asemenea segment. A șters un vers de pe pagina scrisă. 2 (la pl.) Lucrare literară în versuri; ansamblu de asemenea lucrări; poezie. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai de spus (EMIN.). 3 (la sg.) (Manieră caracteristică de) exprimare (artistică) în versuri; versificație. Versul românesc nu trecuse... de forme naive, stîngace (SADOV.). ◊ Colect A românilor virtute... prin versul tău să-nvie (ASACHI). ♦ (Manieră de) realizare artistică a versurilor. Am luat de model versul italian (ASACHl). 4 (înv.) Verset. Cărțile biblice-s împărțite... în versuri, însă aceste versuri n-au nici metru, nici cadență (LAU.). • pl. -uri. /<lat. versus, -us, fr. vers, it. verso.