veșnicie s.f. I (exprimă durata absolută) 1 (adesea poet.) Timp infinit; (starea sau calitatea a) ceea ce este veșnic; eternitate, vecie. Niște umbre triste pe ecranul veșniciei! (IORGA). 2 (mai ales relig.) Durată care nu are nici început, nici sfîrșit, care nu se supune nici unei determinări temporale; eternitate, vecie. ♦ Ceea ce aparține lui Dumnezeu, ceea ce este de esență divină; ceea ce este dat, orînduit de Dumnezeu. Dumnezeu are veșnicia (SADOV.). II (exprimă permanența unui lucru, a unei stări, a unei acțiuni, a unei situații, a unui sentiment etc.) (adesea exager. sau poet.) Durată care nu are sfîrșit, care este nelimitată în viitor; (starea sau calitatea a) ceea ce este veșnic; eternitate, vecie. Zidirea și tencuiala nu pot deștepta sentimentul de veșnicie (CĂL.). ◊ Loc.adv. Pe (sau pentru, în) veșnicie = pentru totdeauna, pe veci. O trudă de chinuri neistovite ne așteaptă pentru veșnicie (RALEA) 2 (exager.; precedat de art. nehot. „o”) Perioadă de timp foarte lungă; durată (care pare) nesfîrșită, interminabilă. După o veșnicie a ieșit doctorul (REBR.). • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv., pop.) vecinicție s.f. /veșnic + -ie.