veșted (-dă), adj. – Ofilit, uscat. – Mr. veaștid. Lat. viscĭdus „acru, amar” (Cipariu, Principii, 395; Densusianu, Hlr., 39; Iordan, Dift., 119; REW 9271; cf. împotrivă Pușcariu 1877), cf. sard. biskidu „rînced”. Semantismul presupune o fază intermediară „trecut, stricat”. Der. din lat. *vescĭdus de la vescus „slăbit” (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 1877; Philippide, II, 661; Rosetti, I, 172) nu pare preferabilă. – Der. veșteji (var. înv. veștezi), vb. (a se ofili, a se usca).