VIITORIME s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Viitor (1). Eminescu a făcut un salt în viitorime. SADOVEANU, E. 83. Tu n-ai avut de gînd... să arăți poeților din viitorime poteca cea bună. ODOBESCU, S. III 11. 2. (Cu sens colectiv) Oamenii din viitor, generația viitoare; urmașii. Trebuie o pildă pentru viitorime. NEGRUZZI, S I 232. Noi n-am ajuns încă așa departe ca să putem trata cu nepărtinire istoria contemporană; aceasta este treaba viitorimii. KOGĂLNICEANU, S. A. 77. – Formă gramaticală: (rar) pl. (1) viitorimi (SADOVEANU, E. 10).