VINOVĂȚIE. Subst. Vinovăție, vină, culpă, culpabilitate. Greșeală, greș (înv. și reg.), eroare, incorectitudine, abatere, rătăcire (fig.), păcat, păcătuire, sacrilegiu, impietate; păcatul strămoșesc (originar). Contravenție, ilegalitate, infracțiune, delict, recidivă, crimă. Învinovățire, învinuire, inculpare, acuzare, acuzație, imputare, imputație, incriminare, incriminație (înv.). Învinuit, inculpat, culpaș (înv.), împricinat, pricinaș (pop.), acuzat, pîrît; făptaș, făptuitor; infractor, contravenient, recidivist, delincvent, criminal, criminalist (înv.). Țap ispășitor (fig). Adj. Vinovat, de vină, culpabil, culpaș (înv.), greșit (înv. și reg.). Învinuit, acuzat, împricinat, pricinaș (pop.), incriminat. Vb. A fi vinovat, a fi în culpă, a se face vinovat, a greși, a păcătui, a intra (a cădea) în păcat (păcate), a-și face păcate cu cineva; a comite (a săvîrși) o infracțiune (un delict, o crimă), a contraveni. A purta vina, a se simți vinovat, a avea sentimentul vinovăției, a avea ceva pe suflet (pe conștiință), a fi (a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă, a da din colț în colț. A băga (cuiva) vină, a da (a arunca, a pune) vina pe cineva, a face cuiva o vină din (pentru) ceva, a găsi vinovat (pe cineva), a-i da cuiva greș (înv.), a-i face cuiva proces de intenții, a învinovăți, a învinui, a inculpa, a acuza, a pîrî, a imputa, a incrimina. A-și recunoaște vina, a-și pune cenușă în cap, a se învinovăți, a se învinui. V. constrîngere, eroare, hoție, ilegalitate, închisoare, înșelătorie, omor, pedeapsă.