violență s.f. 1 Însușirea a ceea ce este violent; forță, tărie, intensitate; vehemență; acuitate. Epidemia a început cu o violență extremă (BRĂ.). ♦ Intensitate deosebit de mare cu care se dezlănțuie, se manifestă o stare sufletească, un sentiment etc. 2 Lipsă de stăpînire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate; vehemență, furie. Tot corpul i se cutremura de violență și durere (D. ZAMF.). ◊ Loc.adv. Cu violență = extrem de furios; dur, crunt, brutal. Masca... fu ruptă cu violență (ARGH.). 3 Utilizarea forței, sub diferite forme (presiune, constrîngere, represiune fizică etc.) în relațiile interumane sau interstatale în scopul impunerii voinței străine și al supunerii acelora împotriva cărora ea se exercită. Eu sînt împotriva violenței (H. LOV.). ◊ (sociol.) Teoria violenței = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are originea în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării sociale, a violenței de către unii oameni împotriva altora. ♦ Faptă violentă, impulsivă. 4 (jur.) Orice constrîngere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. • sil. vi-o-. pl. -e. /<fr. violence, lat. violentĭa, -ae, it. violenza.