violă (it. viola; fr. alto; germ. Bratsche, Altgeige), instrument cu coarde și arcuș*, puțin mai mare decât violina*, care alături de aceasta face parte din compartimentul instrumentelor cu coarde din orchestra* simfonică. Ca și vl., v. se ține sub bărbie, susținută cu mâna stângă, arcușul fiind mânuit cu dreapta. Tehnica utilizată, digitația* și pozițiile (2) sunt asemănătoare acelora ale vl., distanțele între sunete fiind ceva mai mari. Prin mărime, timbru* și ambitus (1), v. deține locul dintre vl. și violoncel*. Alcătuirea v. este identică cu vl., deosebirile constând în dimensiuni (lungimea totală a v. este de 400 mm, lățimea în partea de sus de 185 mm, lățimea în partea de jos de 238 mm), și în acordajul (1) celor 4 corzi. Corzile v. sunt: coarda 1 – la₁, coarda 2 – re₁, coarda 3 – sol, coarda 4 – do. Arcușul v. este asemănător arcușului vl., având alte dimensiuni lungimea totală de 72-75 cm, iar greutatea de 63-65 gr. V. se notează în cheia* do pe linia a treia a portativului* (cheia* de alto), întinderea sonoră fiind de la Do-mi₃. Pentru notarea registrului (1) acut se folosește și cheia sol. V. poate fi considerată la fel de veche ca și vl., având aceeași strămoși și aceeași evoluție, pornind din grupul violelor* vechi. Viola de braccio (2) este considerată strămoșul direct al v. moderne. V. este un instr. melodic, dar, având un timbru estompat, mai puțin strălucitor decât al vl. și un registru mai grav, deține rolul secund în orch. Este folosită în orch. simf., în orch. de cameră și obligat* în cvartetele (1) de coarde. În literatura clasică, v. apare și ca instr. solist (Simf. concertantă pentru vl., v. și orch. de W.A. Mozart). În sec. 19, v. reține mai rar atenția compozitorilor (Berlioz, Harold în Italia), revenind abia spre sfârșitul sec. (R. Strauss, Don Quijote). Datorită dezvoltării tehnicii instr. moderne, astăzi tind să ajungă pe același plan cu vl. în lucrări semnate de Bartók, E. Bloch, P. Hindemith (Muzică de concert pentru v. și orch. mare de cameră), Șostakovski. În muzica românească, pentru v. și pian Enescu a compus un Konzertstück și i-a acordat momente solistice în Rapsodiile române; totodată în literatura concertantă, întâlnim concerte pentru v. și orch. semnate de Wilhelm G. Berger, Eugen Cuteanu, Diamandi Gheciu, Myriam Marbe. Abrev. în partituri: vla.