VIZITĂ², vizite, s. f. 1. Faptul de a se duce acasă la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc sau cu caracter de curtoazie. Noi sîntem ocupați. N-avem timp de vizite... de petreceri. BARANGA, I. 210. Se țin de vizite. SADOVEANU, B. 193. ◊ (În construcție cu verbele «a se duce», «a merge» etc. urmate de prep. «în» sau cu verbele «a face» și «a primi») Într-o bună zi mă hotărîi să-i fac o vizită. SADOVEANU, E. 126. Toți ofițerii, în ținută de ceremonie, mergem în vizită oficială la guvernator. BART, S. M. 21. M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. CARAGIALE, O. II 339. Nu fac, nici primesc vizite. NEGRUZZI, S. I 199. Carte de vizită v. carte (II 2). ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproce. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau îl primește pe acesta la dînsul pentru consultație. Cănuță nu mai fluiera. A plătit vizita doctorului. A plecat cu nevastă-sa. CARAGIALE, O. 329. ♦ Rond zilnic făcut în saloanele unui spital de medicii respectivi, însoțiți de personalul auxiliar. Vizită medicală (sau vizita doctorului) = control medical periodic făcut salariaților unei instituții, elevilor unei școli etc. În una din dimineți, se prezentă și el la vizita doctorului. BUJOR, S. 42.