VOIAJ, voiajuri, s. n. Călătorie. De cu seară își pregătea costumul de voiaj. BART, E. 46. Printre noi se găsea un tînăr zugrav franțez, care pentru întîia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. ALECSANDRI, O. P. 255. Andronache se duse în voiaj ca să-și uite tribulațiile conjugale. NEGRUZZI, S. I 79. – Pl. și: voiaje. – Variantă: (învechit) voiagiu, voiagii (ALECSANDRI, T. I 371), s. n.