voință s.f. 1 Facultatea de a determina, de a orienta conștient activitatea proprie spre anumite scopuri; capacitatea de a decide, de a hotărî asupra propriilor acțiuni; voire, vrere. De aici..., greutatea de a descoperi legi pe terenul psihic printr-o libertate oarecare a voinții (PHIL.). ♦ Puterea de a hotărî a divinității, manifestată în legile universului, în determinarea acțiunii oamenilor etc. E vesel și sănătos – un om pe care-l vezi pătruns de cea mai sinceră și mai adîncă încredere în dreptatea și voința lui Dumnezeu (CAR.), ♦ fig. Era o voință crîncenă în cîntecul acesta, altfel prea domol, care-l făcea să aibă tărie de fanfară (CA. PETR.). 2 (Trăsătură de caracter manifestată prin) hotărîre și perseverență în acțiuni, în realizarea scopului propus. Puterea nu-i stă în talent, ci în voință (CAR.). 3 Ceea ce vrea, ceea ce hotărăște cineva; hotărîre, decizie, voie, vrere. Voința jucătorului nu trebuie să se amestece întru nimic: numai de caprițiul oarbei întîmplîri să atîrne cîștigul (CAR.). 4 Intenție, dispoziție de a face, de a întreprinde ceva; scop, țintă; predispoziție. Îți sărut mîna pentru voința ce ai de-a mă face fericit (EMIN.). ♦ Voință politică = disponibilitatea de a pune în practică anumite proiecte pentru a respecta angajamentele politice (electorale), ♦ loc. adv. Cu voință sau după voința ta (sau a sa etc.) = din proprie inițiativă; intenționat, voit. Înaltă, elegantă, cu mersul ușor unduit, oprit parcă cu voință de la mișcări precise (PAPAD.). Fără voință = involuntar, neintenționat; inconștient. Tatăl își lăsă palma în părul bălan al coconului, ca din întîmplare și fără voință (SADOV.). 5 Dorință, poftă, chef de a face sau de a obține ceva. Mi se-mplinea orice dorință, Era o lege-a mea voință (MACED.). ♦ Voința (cea) (mai) de pe (sau din) urmă ori cea de pe urmă voință, ultima voință a cuiva, ultimele voințe ale cuiva = ceea ce dorește cineva să se facă după moartea sa. Are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru (CR.). ♦ Loc.adv. După voință sau după voința cuiva = conform cu dorințele, cu trebuințele sau cu necesitățile cuiva; pe placul sau pe gustul cuiva; la libera alegere a cuiva. Femeia nu-și poate retrage, după voință, partea de suflet pe care a adus-o în contopirea iubirii (VIANU). 6 (mai ales precedat de prep. „împotriva”, „fără”, „cu”) Consimțămînt, permisiune, acord. Regret numai că atunci n-am rămas acasă, chiar împotriva voinței tatii (REBR.). • pl. -e. / voi³ + -ință.