voínță f., pl. e (d. a voi). Facultatea de a voi: mișcările reflexe nu atîrnă de voință. Energie, tăria de a voi, de a rezista: acest om are multă voință, om de (saŭ cu) voință. Bună voință saŭ bunăvoință, dispozițiune favorabilă față de cineva orĭ de ceva. Rea voință, voință rea contra cuĭva saŭ contra uneĭ acțiunĭ, viclenie.