voios, -oasă adj. (despre oameni) Care este plin de voie bună; bucuros, vesel, bine dispus. Amîndoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi (EMIN.). ◊ (cu determ. care indică împrejurările, cauza etc.) Hotărî să se gîndească să plece oriunde, în lume, încredințat că aiurea oamenii vor fi mai voioși să se sacrifice pe altarul unei idei (REBR.). ◊ Ext. Caracterul francezilor, demult cunoscut ca voios, n-a fost totdauna astfel (HASD.). ◊ Analog. Păsărelele vesele zboară, Iar jivina și cea mai săracă Voioasă saltă și să desfată (BUD.). ◊ Fig. Afară era o lună plină și voioasă ca figura unei tinere fecioare (ALECS.). ♦ (despre ochi, privire, fizionomie etc.) Care exprimă, trădează voie bună, bună dispoziție, mulțumire. Carol, cu fruntea voioasă și dupe alte cîteva glume..., îl mustră încet (BARO.). ◊ (despre manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Care este determinat de voie bună, de bună dispoziție; care se caracterizează prin veselie, voie bună; care produce voie bună. Văzuse adesea pe... favorita regelui și adevărata stăpînă a Franciei prezidînd la splendidele și voioasele vînători regale (ODOB.). ◊ (adv.) Făt-Frumos prinse voios a se lupta cu zmeul (ISP.). ◊ Fig. Ziua era voioasă. Prînzirăm veseli în muzica orchestrei (ARGH.). • pl. -oși, -oase. /voie + -os.