vrană, vrăni, s.f. – 1. Gaură de butoi, cep: „Cu fir roșu l-o legat, / Pe vrană de toc l-o băgat” (Bârlea 1924 II: 404). 2. Orificiul de la capătul fluierului: „Cu vrănuța cătă vânt. / Când vântuțu a sufla / Fluierașu-a fluiera” (Bilțiu 1990: 19). – Din sl. vrana, cf. bg. vrana (DER).