Definiția cu ID-ul 1262567:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
vrednic, -ă adj. 1 (despre oameni) Care este harnic, sîrguincios, cu spor la muncă. Fetele erau vrednice și vioaie, țeseau în război, împleteau (PRED.). 2 Care, prin calități, fapte, realizări etc. (deosebite), este la înălțimea cerută, dorită, așteptată de cineva sau impusă de ceva; care este demn de... (prin însușiri, fapte, merite etc. deosebite). Tu, Doamne, m-ai pedepsit cu bunătățile tale și eu nu sînt vrednică de bucuriile ce mi-ai dăruit! (SLAV.). ♦ (despre fapte, stări, realizări, creații etc. ale oamenilor; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Care este adecvat, corespunzător, nimerit, potrivit pentru...; care este pe măsura cuiva sau a ceva; care este conform cu...; care este la înălțimea dorințelor, așteptărilor, exigențelor etc. sau meritelor cuiva. A tras... un chiul vrednic de vestitul nostru Nastratin Hogea (CAR.). 3 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Care are drept la ceva, în mod justificat, pentru faptele săvîrșite; căruia i se cuvine de drept ceva pentru ceea ce face, pentru ceea ce reprezintă etc.; care merită să... Harap Alb!... Vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere (CR.). ♦ (despre realizări, acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor; urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau de un conjunct., ori, înv., de un inf.) Care justifică (și atrage) prin valoare, conținut, aspect, consecințe etc. ceea ce merită; care este (destul de) important, valoros, reușit etc. pentru a merita să... Sînt cîteva clipe de extaz general vrednic de admirat (BRĂT.). 4 (despre oameni) Care are calități morale și intelectuale deosebite; care este capabil, priceput, abil, merituos într-o activitate, într-o acțiune, într-o meserie etc. ♦ Spec. (despre preoți) Care este evlavios. Popa Tonea..., preotul cel mai vrednic de pe plaiurile Mehedinților..., este astăzi pradă grelei dezbinări cu sine însuși (GAL.). ◊ (bis.) Vrednic este, formulă rituală de răspuns. 5 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, de un conjunct, sau de un inf.) Care poate să facă ceva, care este în stare să..., care este capabil să...; care este apt pentru... Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur (CR.). ◊ pl. -ci, -ce. /<sl. veche врѣдьнъ.