vulgar, -ă adj. 1 Care nu se diferențiază de marea majoritate sau de toți ceilalți; care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; care este lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. Nu cutezam a mă coborî în grădinuța mea, unde nu sînt decît flori plebee, cum le zic eu, și vulgare cum binevoiați a le numi (C. NEGR.). 2 Care este comun, obișnuit, curent. Uzul vulgar a confundat și confundă numele lor (HASD.). 3 (despre oameni; adesea deprec.) Care este lipsit de distincție, de educație, de rafinament (în comportament, în exprimare etc.); care este lipsit de decență, de bună-cuviință, de rușine, de moralitate; grosolan, necioplit. Numai ființele vulgare ca suflet și inteligență mai răsucesc cuțitul în rană cu o sudalmă (CA. PETR.). ♦ (despre manifestări, acțiuni, creații, expresii etc. ale oamenilor) Care arată, denotă lipsă de distincție, de educație, de rafinament; care trădează lipsă de decență, de bună-cuviință, de rușine, de moralitate; care este de prost gust sau de proastă calitate; grosolan, indecent, obscen, trivial. Era ceea ce aș putea să numesc o personalitate, dar de moravuri vulgare (ARGH.). ◊ (adv.) O femeie, cu pălăria tuflită... chicotea răgușit și vulgar (CE. PETR.). 4 Care este lipsit de suport științific; neștiințific. Concepția aceasta, deși a circulat și uneori își mai face apariția și acum, este vulgară, primitivistă (PER.). ◊ Materialism vulgar = curent filosofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. 19, care, în esență, reduce întreaga realitate la materie, considerînd și conștiința ca fiind de natură materială. Era o epocă fără nici un ideal, dedată unui materialism vulgar și stagnant (GAL.). Sociologism vulgar v. sociologism. 5 (înv.; despre limbi) Care este vorbit, cunoscută de ansamblul unei populații; care nu este conform normelor limbii literare; care nu are un aspect îngrijit; popular. Mă condamni să-ți vorbesc în limba vulgară a părinților mei (ALECS.). ◊ (Limba) latină vulgară = limba latină tîrzie, vorbită în provinciile Imperiului Roman; (limba) latină populară. Mai probabil pare afi că „â” și „î” au existat în limba latină vulgară (MAIOR.). ♦ (despre cuvinte, expresii etc.) Care aparține limbii populare. Clasicismul împărțea cuvintele în nobile și vulgare (PER.). ♦ (despre texte) Care este scris în limba populară. Mai multe ediții de texte grecești vulgare. • pl. -i, -e. /<fr. vulgaire, lat. vulgaris, -e <vulgus, -i „comun”.