VÎNĂTOARE, vînători, s. f. Acțiunea de a vîna și rezultatul ei. Oprea, baciul... și-a adus aminte de zilele tinereții, de vînătorile lui cu tata. GALACTION, O. I 64. Doar la vînători, de două-trei ori pe iarnă, făceam drumuri împreună. C. PETRESCU, S. 123. Rămîi aici pînă la noapte cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97. Tot pe cale, pe cărare, în codru, la vînătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81. Avion de vînătoare v. avion. Corn de vînătoare v. corn² (I 3). ♦ Fig. Urmărire polițienească severă a celor bănuiți de acțiuni subversive. Cum puseră piciorul pe pămîntul sacru, începură vînătoarea după republicani. CARAGIALE, la CADE. ♦ Pîndirea și prinderea prăzii de către animalele sălbatice. Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73. Sub codru pe potică Stă un urs la vînătoare. ALECSANDRI, P. A. 154.