VÎRSTNIC adj. și s.m. (Mold., Ban.) (Persoană) de aceeași vîrstă; contemporan. A: Era . . . mai frumos decît toți vîrstnicii lui. VARLAAM. Celui bun toți străinii rude, tot bătrînul părinte, tot vîrstnicul frate . . . îi este. CANTEMIR, IST. C: Vĕrstnik, -ĕ. Coaetaneus, -a. AC, 377. Etimologie: vîrstă „etate” + suf. -nic. Cf; bg. vrăstnik.