VĂTAF s.m. 1. (Mold.) Comandant militar care avea în subordine o unitate cuprinzînd 100 sau 500 de oameni. Un vătah de carii sta acolea . . . cuvîntă și dzise cătră Svîntul. VARLAAM. Și făcură steaguri multe și căpitani și voievozi și izbași și vătaji. A 1756, 9^r. 2. (Mold., ȚR) Conducător al unui grup de curteni sau de slujitori domnești. A: Era vătav de aprodzi. M. COSTIN. Atunce eram și eu, Ion Neculce vel vornic, pe acie vreme vătav de aprodzi. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.); PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Neagoe, vătahul de vînători. ANON. CANTAC. Au trimis Costandin-Vodă pă Văcărescu, vătaf de copii, la Craiova, de au prins pă Ștefan Cioran. R. POPESCU. // C: Văzînd mintea lui, l-au pus vătaf de feciori. ÎVM, 202^r. 3. (Olt., Ban.) Intendent, administrator. B: Domostroite(l). (...) Tocmitoriu de case. Vătah. MARDARIE, 133. Pristavnikĭ. Vătah. MARDARIE, 215. C: Vetah. Praefectus. AC, 377. Forme gramaticale: pl. nom.-ac. vătaji $(A 1756, 9^r). Variante: vătah (VARLAAM; MARDARIE, 133, 215; ANON. CANTAC.; AC, 377; PSEUDO-AMIRAS, gl.), vătav (M. COSTIN; NECULCE). Etimologie: cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah. Cf. buluc-baș, hotnog (1), iuzbașă; ispravnic (2, logofăt (2), ș a f a r (2).