zburătăci vb. IV. 1 tr. A arunca cu ceva într-un pom (pentru a face să cadă fructele) sau într-o pasăre (pentru a o alunga). Zburătăcește-n treacăt o găină (CAZ.). 2 intr., refl. (despre stoluri de păsări, roiuri etc.) A se risipi bătînd din aripi, înălțîndu-se de la pămînt. Un roi de muște zburătăcea primprejur (REBR.). ♦ (despre păsări, insecte) A face zboruri scurte, aproape de pămînt. ♦ (refl.; despre viețuitoare cu aripi) A părăsi locul unde se află, plecînd în zbor. ◊ Fig. Cînd s-a făcut fată, Glafira s-a zburătăcit (SADOV.). ♦ (tr.) A face să se împrăștie; a spulbera. Vîntul zburătăcea frunzele. 3 intr., refl. (despre pui, ext., despre copii) A se dezvolta, a crește; a se maturiza și a deveni independent; ext. a se răzleți. De la zece ani... începu băiatul a se zburătăci (SADOV.). ♦ (tr.) Fig. A ajuta pe cineva să-și facă un rost în viață. • prez.ind. -esc. /de la zbura.