ZICERE, ziceri, s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a zice și rezultatul ei; ceea ce se exprimă, comunicare (de orice fel), cuvînt, vorbă, vorbire, zisă. Vedem adesea în cronicari, mai ales în cei moldoveni, zicerile: buluc și a bulucire, și știm că aceste ziceri, luate din limba turcească, însemnează: grămadă, a grămădi. ODOBESCU, S. I 215. Vede... niște căsuțe de moda bourgeoise, – de ne este iertat a împrumuta această zicere de la francezi, de vreme ce la noi încă nu e botezată. NEGRUZZI, S. I 70. Balada adaogă fără altă zicere că: «sus pe malul Oltului n a rămas pustie: «casa Vîlcului». RUSSO, O. 47. ♦ Expresie, zicătoare, zicală. Creangă revelase în vorbirea poporului și tezaurul lui de ziceri tipica o bogată vină a humorului. VIANU, A. P. 170.