zid s.n. 1 (constr.) Element de construcție (aproape) vertical, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, beton, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și unite printr-un liant), destinat să delimiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. Acolo sînt zidurile cetății, tari încă și bine păzite (BART). (la circ) Zidul morții = spațiu special amenajat în formă cilindrică, cu deschidere mai largă în partea superioară, pe care evoluează motocicliști acrobați. Zid (sau zidul) chinezesc ori marele zid chinezesc v. chinezesc. Zid orb v. orb. Ziduri pelasgice v. pelasgic. ◊ Loc.adj. De zid = executat din materiale care alcătuiesc zidul. ◊ Loc.adv. Între (sau în) (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. Nu se plînge... că, într-aceste ziduri, vro pisică a-ntîlnit (SIO.). ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a) a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; b) fig. a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. A pune la zid v. pune. A trăi cît zidul Goliei v. trăi. ◊ Compar. Pedestrimea românească sta frumos ca un zid de piatră tare (BĂLC.). ◊ Analog. Zidurile de arbori se legănau domol scînteindu-și frunzele (SADOV.). ◊ Fig. N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid (EMIN.). 2 (sport) Obstacol pe care îl formează jucătorii, cu trupurile lor, în fața propriei porți, cînd adversarul execută unele lovituri de pedeapsă. 3 (fiz.) Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului.pl. -uri. /<sl. зндъ.