Definiția cu ID-ul 824349:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ZUGRĂVI, zugrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi pereții unei clădiri sau ai unei încăperi cu o soluție apoasă de var amestecată cu humă (și cu diverși coloranți), uneori și cu desene care imită tapetul. 2. Tranz. (Rar) A picta. ♦ A desena. ♦ A scrie (caligrafic). 3. Refl. și tranz. Fig. A (se) profila, a (se) contura; a (se) proiecta, a (se) reflecta. ♦ Refl. (Despre stări psihice) A se imprima, a se reflecta, a se exterioriza pe figura cuiva. 4. Tranz. Fig. A înfățișa prin cuvinte, a reda, a descrie, a prezenta. – Din zugrav.