ZVELT, -Ă, zvelți, -te, adj. 1. (Despre corpul oamenilor și al animalelor) Subțire (în talie), suplu, grațios. Înaltă, zveltă, să se ascundă orice domnișoară înaintea ei, mergea nepăsătoare, mîndră în zdrențele ei. AGÎRBICEANU, S. P. 58. Membrele ei zvelte în bluza de catifea neagră, aceeași pălărie cu margini largi pe părul ei blond. EMINESCU, N. 83. [Vînătorul] aduce pe ai săi umeri Pe zvelta căprioară și pe pămînt o-ntinde. La ODOBESCU, S. III 89. ◊ Fig. Palmii risipiți în crînguri, auriți de-a lunei rază, Nalță zveltele lor trunchiuri. EMINESCU, O. I 44. ♦ (Despre obiecte sau părți ale acestora) Care se înalță grațios, cu forme armonioase, cu linii suple. Consola cu picioarele curbe, zvelte, fragile. C. PETRESCU, A. 338. Vasul e de aur virgin, schinteiat cu plăci de nacru, încrustat cu pietre scumpe, Zvelt, dar trainic ca un bronz. MACEDONSKI, O. I 151. ♦ Fig. (Despre zborul păsărilor) Vioi, sprinten, elegant. Zbor zvelt și negru: scrie-ntîia rindunică. STANCU, C. 83.