ZVÎCNI, zvîcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre unele organe ale corpului) A se zbate repede și cu putere (din cauza afluxului de sînge, pricinuit de emoție, de oboseală etc.). Își simți părul ridicîndu-i-se în vîrful capului. Inima se izbi o dată tare în coșul pieptului, pe urmă prinse a zvîcni repede. SADOVEANU, O. VII 362. În agitația nervoasă în care se afla, simțea cum îi zvîcnesc tîmplele. BART, E. 213. El din patu-i o ridică și pe pieptul Iui și-o pune, Inima-i zvîcnește tare, viața-i parcă se răpune. EMINESCU, O. I 84. ♦ (Despre ființe) A mișca repede o parte a corpului. [Vițelul] se tăvăli și începu să zvîcnească grozav din picioare. CARAGIALE, S. 80. 2. (Despre ființe) A sări pe neașteptate (de undeva); a țîșni, a se repezi, a o zbughi. Cîinele zvîcni înainte și prepelița sări în aer. SADOVEANU, O. VII 82. O veveriță juca ca o flacără roșcată... Zvîcni pe o creangă mai de aproape și dispăru, ca să apară peste o clipă în alt ram.PETRESCU, A. 75. Cel dinții care zvîcni afară pe punte, furios, cu capul gol, cu haina pe-un umăr, fu Seceleanu. BART, E. 292. Fig. Acolo apa cînta un cîntec surd, înfiorător; în coș fîșîiau din cînd în cînd grăunțele: în covată zvîcnea în pulbere fină făina. SADOVEANU, O. VII 294. Automobilul zvîcni ca un alergător de cursă. REBREANU, R. I 176. ♦ A sări brusc în picioare. Ea tresări, ca și cînd abia atunci s-ar fi deșteptat din somn și zvîcni ca un pește în sus. PREDA, Î. 151. Cel care se mișcase tresări cu spaimă, simțind cel dintîi primejdia. Zvîcni în picioare, scuturînd în juru-i flăcările ca pe niște fluturi. SADOVEANU, Z. C. 196. Cînd îl văzu... intrînd în cîrciumă urmat de suită, zvîcni de pe scaun. C. PETRESCU, Î. II 140. 3. A face mișcări bruște pentru a-și elibera corpul dintr-o strînsoare; a se zbate. Înțepenindu-și brațele ca să-l țină pe cel prins, care zvîcnea și se zvîrcolea ca un șarpe, răsuflă adînc. DUMITRIU, N. 219.