ZĂBOVI (-ovesc), †ZĂBĂVI (-ăvesc) I. vb. tr. 1 A întîrzia pe cineva, a-l ținea mult în loc, a-l face să stea tîrziu într’un loc: nu voiu să zăbovesc pre cetitoriu cu lungă voroavă (N.-COST.); crîșmărița cea frumoasă... se roagă să n’o zăbovim, că mai are și alți mușterei (CRG.) ¶ 2 A întîrzia ceva, a face ceva prea tîrziu: de va zăbovi cumpărătorul plata, este dator a da și dobînda banilor (LEG.-CAR.) ¶ 3 A distra. II. vb. intr. 1 A întîrzia, a rămînea undeva prea tîrziu, a face un lucru mai tîrziu decît trebue: Grigorie-Vodă n’au zăbovit mult în Țara-leșească, ce au trecut în Țara-nemțească (MUST.); rămîind Ghica-Vodă numai cu boierii, n’au cutezat să mai zăbăvească la Lăpușna (M.-COST.); bucătăreasa o certă că prea zăbovise (ISP.) ¶ 2 A petrece, a rămînea cîtva timp într’un loc: în totului tot, a fi trecut la mijloc vr’o jumătate de ceas cît a zăbovit mama acolo (CRG.); trei zile și trei nopți zăboviră la vînătoare (ISP.); De-ai ști tu, precum nu știi, Aici mult n’ai zăbăvi! (MAR.). III. vb. refl. 1 A întîrzia, a rămînea undeva prea tîrziu: văzînd o parte din slugile lui se zăbovesc, pornește cu grăbire la locul știut, să le caute (CRG.) ¶ 2 ‡A-și petrece vremea, a se îndeletnici: să te zăbovești cu Sfînta-Scriptură ca un preot (N.-COST.); Ermionii să zăbăvea și cu meșterșugu’ doftoriei (DOS.) [sl. zabaviti].