ZĂPĂCEALĂ. Subst. Zăpăceală, zăpăcire, buimăceală, buimăcire, teșmenire (reg.), năuceală, năucie (rar), năucire (rar), sturluibare (reg.), uluială, uluire, uimeal (înv.), fîstîceală (fam.), fîstîcire (fam.), amețeală (fig.), perplexitate, dezorientare, descumpănire. Zăpăcit, teșmenit (reg.), năuc, hăbăuc (reg.), aiurit. Adj. Zăpăcit, buimac, buimatic (rar), buimăcit, teșmenit (reg), năuc, năucit, bezmetic, bezmeticit, hăbăuc (reg.), tehui (reg.), capiu (fig.), zăbăuc, aiurit, cu capu-n nori, uluit, amețit (fig.), perplex, dezorientat (fig.), descumpănit. Zăpăcitor, năucitor, uluitor. Vb. A (se) zăpăci, a (se) buimăci, a (se) teșmeni (reg.), a (se) năuci, a sturluiba (reg.), a (se) hăbăuci (reg.), a (se) tehui (reg.), a (se) ului (înv.), a uimi (înv.), a (se) fîstîci (fam.), a se pierde, a-și pierde capul, a-și pierde busola (calendarul, păscălia), a ameți (fig.), a rămîne perplex, a (se) dezorienta (fig.). A fi zăpăcit, a nu ști pe ce lume e (trăiește), a fi picat din cer, a fi căzut pod. Adv. În zăpăceală (buimăceală etc.); ca un zăpăcit (năuc etc.). V. nebunie, uimire, uitare.