zări vb. IV. 1 tr. A vedea (ceva) vag, slab, nedeslușit (din cauza îndepărtării sau a luminii insuficiente); a întrezări. Zări departe... pe jupîneasa Tecla (GAL.). ◊ (refl. pas.) Copacii se zăreau ca fantasme din altă lume (ALECS.). ◊ (intr.) Ca să zărească puțin, ea trebuie să caute pieziș (ARGH.). ◊ (refl.) M-am zărit atuncea sub bolțile de vii (PILL.). ◊ Expr. A zări ca printr-o pînză v. pînză. A zări ca prin sită v. sită. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă; a descoperi în mod brusc. Zărea, din fuga trenului, clădirile uzinii (ARGH.). ♦ (refl. impers.) A se vedea. 2 tr. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. Cum îl zăriseră, se luaseră după el (CHIRIȚ.). ◊ Expr. A zări luminița de la capătul tunelului v. luminiță. 3 refl. (impers.) A se arăta privirii, a se ivi; a apărea, a se vedea. Se zăreau înaintînd celelalte patru grupe (PER.). ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. Cînd s-a zărit de ziuă, au intrat sub poala pădurii (SADOV.). A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. A se zări zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) v. zori. 4 intr. (pop.) A străluci, a lumina. • prez.ind. -esc. /<sl. veche зьрѣтн, зьрѭ, зазорнтн; cf. zare.