ÎMBIETOR, -OARE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie, îndeamnă, poftește, invită; ademenitor, ispititor, atrăgător. Între aceste bucurii mijea, cu surîs îmbietor, chipul Eleonorei. VORNIC, P. 169. Ideea revoluției, e privită ca îmbietoare chiar între ofițerii de cavalerie. CAMIL PETRESCU, O. II 241. Nu știa ce să facă și cum să se poarte, numai ca să-i pară lui viața mai ușoară și casa mai îmbietoare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 50. – Pronunțat: -bi-e-.