ÎMPĂCIUITOR, -OARE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește, care caută să împăciuiască; conciliant. Vasile fusese moale de la început, împăciuitor, blînd pentru nașu-său Eftimie. DUMITRIU, N. 226. Făcu un semn împăciuitor și ieși spre terasă. CAMIL PETRESCU, N. 137. Luca sări îndată, împăciuitor. REBREANU, R. I 144. – Pronunțat: -ciu-i-.