ÎMPĂTURI, împăturesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma împătura; cu privire la o pătură, la o foaie de hîrtie, la o haină etc.) A strînge prin îndoire de mai multe ori. Gîngu își împături sumanul pe prispă. C. PETRESCU, S. 35. Scrise o carte pe o foaie de hîrtie, o împătură-n patru și-o dete lui moș Gligor. RETEGANUL, P. I 16. – Variantă: împătura, împătur și împăturez (CAMIL PETRESCU, T. II 553, GOGA, C. P. 28), vb. I.