ÎNCET², -EATĂ, înceți, -te, adj. 1. Liniștit, lin, domol. Hora e înceată. DELAVRANCEA, la TDRG. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn. EMINESCU, O. I 63. ♦ (Despre persoane și manifestările lor) Care se mișcă sau gîndește cu greutate; greoi. Era cam încet la cap și n-ar fi știut răspunde, deși un răspuns este. DUMITRIU, P. F. 22. Într-o gîndire înceată și greoaie îmi analizez simțurile. BART, S. M. 17. 2. (Despre sunete, melodii etc.) Cu o slabă sonoritate, abia auzit. Înceată, melodia părea mai mult un murmur abia înțeles al firii. MIHALE, O. 159. Numai frînturi de glasuri mai picurau ca din necunoscut, încete, rare. SADOVEANU, O. I 354. Miros, lumină și un cîntec nesfîrșit, încet, dulce... îmbătau grădina. EMINESCU, N. 8.