ÎNCHEGA, încheg, vb. I. Refl. 1. (Despre unele lichide) A-și mări consistența, a se întări; a se solidifica; a se coagula. Luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. NEGRUZZI, S. I 156. De mine care se leagă, Sîngele în trup i se-ncheagă. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ Tranz. fact. [Mama] știa a face multe și mari minunății:... închega apa numai cu două picioare de vacă de se încrucea lumea de mirare. CREANGĂ, A. 34. (Poetic) Gerul sfînt al bobotezii A-nchegat argint subțire Peste faldurii zăpezii. TOPÎRCEANU, S. A. 11. (Expr.) Mincinos, de încheagă apele = foarte mincinos. 2. (Rar) A se strînge bine, puternic, a se uni trainic (cu ceva sau unul cu altul), a se împreuna, a se consolida. Turnă... apă moartă peste toate ranele și se închegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. ◊ Fig. Sub frunte-i viitorul și trecutul se încheagă. EMINESCU, O. I 132. S-a-nchegat lumina vieței cu apusul cel de moarte. CONACHI, P. 96. (Tranz.) În smalț de fulgere albastre, Încheagă-și glasul de aramă Cîntarea pătimirii noastre. GOGA, P. 7. 3. Fig. A prinde contur, a lua ființă; a se forma, a se ivi, a se înjgheba. În mintea lui se închega o amintire îndepărtată, din clasele primare. BASSARABESCU, V. 24. Dan își trase scaunul mai aproape: primul vers i se închegase. VLAHUȚĂ, O. A. III 76. Din a haosului văi Un mîndru chip se-ncheagă. EMINESCU, O. I 171. ◊ Tranz. Limba închega în versuri și cîntări suferințele. SADOVEANU, E. 11.