ÎNCHIPUI, inchipuiesc și închipui, vb. IV. 1. Refl. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre un lucru, înainte de a-l vedea sau despre un fapt înainte de a avea loc; a-și imagina, a crede. Închipuiește-ți răniții, luptînd cu valurile toată noaptea. CAMIL PETRESCU, U. N. 328. Greu și-ar fi închipuit cineva o așa apropiere de sentimente între acești doi oameni. VLAHUȚĂ, O. A. 263. Închipuiește-ți, Iliescule... asară, cînd m-am dus acasă, ce să văd? NEGRUZZI, S. I 30. ◊ (Urmat de o completivă directă) Nevasta administratorului zise: Își închipuie că i-am dat ieri mai puțin. DUMITRIU, N. 261. Dacă își închipuie că își bat joc de mine, se înșală. CAMIL PETRESCU, U. N. 216. Vă puteți închipui ce vra să zică a te scălda în Bistrița. CREANGĂ, A. 28. ♦ A-și face o părere (exactă sau greșită) despre înfățișarea sau caracterul unei persoane (necunoscută sau necunoscută bine). Mi-l închipuiam mai serios. ▭ Lui Zalmoxis [Dacii] nu-i făceau chip cioplit, ci și-l închipuiau sub forma cerului senin. IST. R.P.R. 34. 2. Refl. A se vedea pe sine însuși într-o situație sau o împrejurare (care n-a avut loc). Vorbind și răspunzîndu-și singur, inchipuindu-se pe el în luptă cu ceilalți. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. Tranz. A imagina, a proiecta, a alcătui. V. inventa, scorni. Unde e-ndrăznețul care-o lume închipuise Și trăia închis într-însa? MACEDONSKI, O. I 276. Ce-ați zice, dac-aș închipui eu un plan care să realizeze dorința d-voastre? ALECSANDRI; T. I 294. Socotința mea este să închipuim niște întrebări atît de grele, încît să nu le poată tălmăci. NEGRUZZI, S. I 12. 4. Tranz. A reprezenta, a simboliza; a forma. Deasupra porții, crengi de verdeață închipuiau un arc. PAS, Z. I 121. O masă, la un capăt al sălii ceva mai înălțat, închipuia tribuna. CĂLINESCU, I. C. 97. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită și adusă din meșteșug așa, încît închipuia fel de fel de flori, de paseri. ISPIRESCU, L. 38. 5. Tranz. A face, a întocmi; a înjgheba; p. ext. a face rost (de ceva), a procura. Rugai pe prietinul meu... să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele. HOGAȘ, M. N. 7. Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești ș-un car? CREANGĂ, O. A. 147. Fieșcare muncitor își are locul închipuit întocmai ca o grădină. GOLESCU, Î. 118. ◊ Intranz. Femeie hăi! ia vezi de-nchipuie mai iute de cea masă, că uite, ne-o căzut la gazdă musafiri flămînzi. HOGAȘ, M. N. 228. 6. Refl. (Construit cu un nume predicativ sau cu o complinire introdusă prin «ca») A lua chip de..., a se preface, a se transforma, a se deghiza în... Băieții... se închipuiesc cîni, sar la babă și o trîntesc jos. ȘEZ. II 61. Împărăteasa își încleștă dinții într-un măr... Pe dată îi sări inima din loc... iar ea se închipui o măgăriță. ib. IX 121. – Variantă: chipui vb. IV.