ÎNCLEIA, încleiez și înclei, vb. I. 1. Tranz. A lipi cu clei; a unge cu clei (în vederea lipirii). Patru doage își alege, Le-ntocmește, le-ncleiază. IOSIF, P. 73. 2. Refl. A se lipi. În pletele lui bogate... se-ncleiaseră acum bucăți de bălegar. GALAN, Z. R. 361. ♦ A se murdări de clei sau de ceva cleios. S-a încleiat pe mîini. ♦ Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. Ți se încleie limba în gură și începi a bolborosi turcește. CREANGĂ, P. 260. Valeu, că mi s-o încleiat fălcile. ALECSANDRI, T. I 45. ♦ Fig. A se face cleios. Cu gura friptă, de i se încleia scuipatul. DELAVRANCEA, S. 14. 3. Tranz. A trata firele de urzeală cu o soluție sau o emulsie pentru a le face mai rezistente. ♦ A acoperi cu scrobeală de amidon hîrtiile fotografice înainte de a le face fotosensibile. ♦ A trata cu un coloid pasta din care se face hîrtia, pentru a-i da consistență și rezistență. – Variantă: înclei vb. IV.