ÎNCOACE adv. 1. (Cu sens local) Înspre mine, spre locul unde mă aflu, la mine; în partea aceasta, în această direcție. V. aici. Unde l-au prins...? Îl aduc încoace? Ian întreabă. CAMILAR, N. I 181. Poftim încoace nițel, că doar n-am să te mănînc. REBREANU, R. I 28. Fugi de-acolo, vină-ncoace! Șezi binișor, nu-mi da pace! CREANGĂ, P. 276. Fă-i semn să se coboare de pe zid și să vie încoace. NEGRUZZI, S. I 171. ◊ Expr. Încoace și încolo = într-o parte și într-alta, în toate părțile. Ce mai încoace (și) încolo = la ce atîta vorbă (de prisos), ce mai la deal, la vale. A avea pe vino-ncoace = a avea ceva atrăgător, a avea farmec, a atrage. Asta nu însemnează că logodnica era slută, ori n-avea pe vino-ncoace. SADOVEANU, P. 176. Mai încoace de... = dincoace de... A se da mai încoace = a se apropia. 2. (Cu sens temporal) Înspre timpul acesta, mai aproape de mine (sau de epoca noastră). Ai deschis ochii încoace, după Cuza. GALACTION, O. I 64. ♦ (Cu precizarea punctului de pornire) Începînd cu..., socotind de la... De la o vreme încoace însă nu știu ce avea. ISPIRESCU, L. 2. Și de mii de ani încoace Lumea-i veselă și tristă. EMINESCU, O. I 196. De la anul acela încoace, avem a consemna cercetări adesea repețite. ODOBESCU, S. II 412. De trei zile-ncoace, Gura nu-ți mai tace! ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Expr. Mai încoace de... = mai aproape de timpurile noastre. Mult mai încoace de timpii fabuloși... muzica a fost prețuită. ODOBESCU, S. III 101. – Pronunțat: -coa-. - Variantă: încoa (ISPIRESCU, L. 89) adv.