ÎNCORNORAT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorat, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.