ÎNCORONA, încoronez, vb. I. 1. Refl. (Despre monarhi) A pune pe cap coroana ca simbol al demnității de monarh; p. ext. a deveni monarh, a se urca pe tron. În anul 1301, dinastia lui Arpad se stinge și, după lupte, se încoronează un rege din dinastia de Anjou. IST. R.P.R. 106. Și-n aceste clipe se vor face războaie, se vor încorona regi. EMINESCU, N. 61. Se încoronară și se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. ◊ Tranz. El, Volos, doar-a-ncoronat Pe Decebal cel luminat. COȘBUC, P. II 303. 2. Tranz. Fig. A împodobi cu ceva în chip de coroană; a încununa. Niște sprincene... încoronau ochii ei negri. NEGRUZZI, S. I 44. Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează, Acolo se văd dealuri, ș-aici sălbatici vii. ALEXANDRESCU, P. 28. 3. Tranz. Fig. A încheia, a desăvîrși o activitate printr-o ultimă realizare valoroasă.