ÎNCOVOIERE, încovoieri, s. f. Faptul de a fi încovoiat; curbare, arcuire. Încovoierea unui fier. ▭ Gînditor, urmărea fumul țigării, cu același surîs trist și absent, uitat pe buzele cu încovoieri amare la colțul gurii. C. PETRESCU, A. 287. Nesfîrșite se desfășură-n zarea înaltă încovoierile munților, cu coamele-n lumină, cu brîie de umbră pe la încheieturi. VLAHUȚĂ, O. A. II 135.